Scrisoare către Arthur James Arnot


Scrisoare către Arthur James Arnot

Spre ruşinea mea, până astăzi nu am ştiut de existenţa dumneavoastră şi, sincer, mi-aş fi dorit să aflu în alte circumstanţe. Eh, dacă aşa a fost să fie, o să vă spun ce am pe suflet, chiar dacă scrisoarea-mi e tardivă, căci cea cu coasa a hotărât să vă răpească înainte ca distinşii-vă neuroni să mai scornească o altă minune a progresului, deşi nu cred că mai erau aşa activi la anii trecerii în lumea celor care nu se mai întorc.
Prin urmare, cu respectul cuvenit unui mare inventator, ţin să vă mulţumesc în numele tuturor semenilor care au vecini obsedaţi de prea-utila-vă invenţie cu care ne-aţi binecuvântat şi să vă urez ca, acolo unde aţi ajuns pentru odihna veşnică, să aveţi parte de liniştea cu care suntem noi, cei încă neodihniţi, binecuvântaţi de vecinii noştri veşnic nemulţumiţi de cămăruţele în care-şi trăiesc existenţa efemeră.
Nu neg utilitatea invenţiei, dar, stimabile, puteaţi s-o scoateţi la iveală pe lumea cealaltă, deşi sunt sigur că ar fi inventat-o altul şi nu aţi fi fost dumneavoastră cel înjurat de milioane de tâmpiţi (ca mine) , dornici de linişte în lumea neliniştii.Sunt mâhnit şi pe greu încercaţii aborigeni australieni , pe motiv că niciun bumerag de-al lor nu şi-a avut ca ţintă rotunda-vă calotă craniană ce adăpostea neuronii aducători de zbucium pentru alţi neuroni, mai puţini şi mai leneşi, dar dornici de linişte.
Cu stimă, al dumneavoastră înjurător!
p.s. :fuck your electric drill

Advertisements

Apocalipsa pamantului sau apocalipsa gandirii?


Oare ce cauta mas-media prin mediatizarea apocalipsei? Unii ,din prostie,fac reclama altora!Macar daca prezentau ceva senzational,apocaliptic,de pe melegurile mioritice,ca sa atragem si noi tampiti creduli de prin toate colturile lumii.Dar ai nostri prezinta senzationalul din alte tari,sa trimita tampitii nostri creduli in alte tari.
Oamenii, sunt atat de batuti in cap incat degeaba vine nenea astronomu’ , fizicianu’ sau chiar teologul sa le explice cum sta treaba cu apocalipsa apocaliptica a apocalipticilor,ca tot mai bun e mayaşu care ,acum 1000 de ani a prezis neprezisul.Doar ca neprezisul are cateo prezicere in fiecare an,una mai spectaculoasa ca alta,mai mediatizata si mai “marchetizata”.Cat timp vor fi tampiti creduli ,apocalipsa va fi pe val 🙂 !
Propun ca anul viitor sa descoperim o scriere dacica,in care sa se prevesteasca apocalipsa dacica,sa vina si pe la noi vreo cateva milioane de tampiti creduli.Dar noi nu stim sa mintim,nu vrem,noi stim doar sa credem minciunile altora.
Oameni buni,conform celor care studiaza,analizeaza,adica acei oameni care isi petrec toata viata sa va lumineze mintea,SFARSITUL NU VINE pe 21 decembrie!
Sincer,decat intr-o lume cu oameni care cred in Mama Omida sau in Carmen Harra,intr-o lume cu Becali legiuitor,intr-o lume in care singurul tel al vietii este supravietuirea,mai bine mi-as da intalnire cu nibiru,cu potopul,cu inghetul,cu mega-vulcanul,cu mega-cutremurul,cu mega-eruptia solara,cu “alienarea” planetelor,cu mega-stihiile universului,cu mega-stihiile Lui…
De preziceri si prezicatori, nu vom duce lipsa.
Lipsa cea mai infricosatoare ,este lipsa gandirii.
Am avut,avem si vom avea prezicatori ,dar nu toti au fost ,sunt sau vor fi si ganditori.Prezicatorul,un prezicator bun, nu este un cunoscator al viitorului,ci este un om care gandeste viitorul,un om care prin inteligenta incearca sa-si imagineze cum poate arata viitorul.Unii reusesc sa-l “vada”bine,unii il gresesc, altii vor doar sa-si faca un viitor pe seama dorintei noastre de a ne sti viitorul.

Rusine


Imagine

Circula pe facebook un mesaj : “Nu mi-e rusine ca sunt roman. Mi-e rusine ca si altii sunt romani.”
Eu as generaliza… Nu mi-e rusine ca sunt om. Mi-e rusine ca si altii sunt oameni.
Desi sunt momente in viata fiecaruia, cand ar trebui sa ne fie rusine ca suntem oameni.

Cine considera ca nu are motive sa-i fie rusine, trebuie sa consulte cel putin un psiholog,desi nu stiu daca poate fi salvat cumva,din pacate !

De ce nu votam?


Vad tot mai multe persoane ce nu vor sa-si exercite dreptul la vot.Vad tot mai multe persoane ce spun ca nu au de unde alege.Vad oameni ce nu au incredere in judecata lor…

Refuzul de a merge la vot este oare un semn de lasitate sau doar un fel de lehamite la ceea ce ofera clasa politica?

Desi sunt scarbit de clasa politica din Romania ,asta nu ma poate impiedica sa judec feţele ce apar pe afisele electorale,sa judec evenimentele premergatoare votului.

De ce sa nu conteze si votul meu? De ce sa ma bazez pe votul celorlalti?De ce sa nu-mi votez singur viitorul?

Ce curaj o sa mai am sa imi dau cu parerea despre ceea ce se va in urmatorii 4 ani ,daca eu nu mi-am spus punctul de vedere ?

Refuzul de a merge la vot e un semn de slabiciune,un semn ca nu avem incredere in judecata proprie…sau teama de a nu da gres,teama de a nu fi aratati cu degetul!

In viata e bine sa iti asumi reusitele ,dar si greselile,e bine sa ai curajul sa iei propriile decizii,bune sau rele,dar sa fie gandite de tine,pentru ca numai asa vei sti ce insemna responsabilitatea.

E bine sa stam pe margine,sa judecam pe cei ce au curajul sa-si spuna parerea,sa-i aratam cu degetul pe cei care gresesc,e bine sa nu fim noi cei criticati?

Cele mai bune lectii ,in viata,ni le ofera greselile,iar cine nu risca ,nu greseste. Curajul de a-ti asuma riscuri,te intareste,te ridica,te face sa realizezi ca orice e posibil.

Sa traim bazandu-ne pe alegerile altora,pe curajul altora? De ce sa nu incercam sa ne alegem singuri viitorul.

Chiar daca votul nostru va fi in van,macar vom sti ca am incercat,ca ne-am spus parerea .Dar daca votul tau chiar conteaza,daca votul tau poate schimba viitorul?Oare nu e pacat sa privesti pasiv la evenimentele din jurul tau?

Eu zic sa veniti la vot !!! Votul nostru conteaza!!! Viitorul nostru conteaza!!!Imagine

Inundatii…


Ploaie,inundatii…stiri explozive!!!

Iarna,zapada,nameti,ger…stiri “soc” !!!

Vara,cald,canicula…stiri fierbinti!!!

Ma dispera presa!!!

Imi place sa fiu la curent cu ce se intampla in tara si in lume,dar mass-media romaneasca nu are limite!

Apreciez efortul de a face reportaje in zonele calamitate ,dar datorita lipsei de profesionalism a unor reporteri,de multe ori ii arunca in ridicol!Se duc in curtile oamenilor,in timp ce acestia scot namolul din curti si adreseaza intrebari inteligente :” ce s-a intamplat?”, “a plouat mult?”,omu cu gaina moarta in mana si vine Colombo cu intrebarea “v-au murit gainile?”,omu scoate apa din casa,vine si Clouseau cu intrebarea “ce faceti aici?”,cetateanul da cu lopata la un namete de 2 metrii,apare comisarul Modovan “a nins mult?”…mai fratilor,cineva va trimite sa va faceti de ras si voi ii luati in serios!

Sunt meserii pentru fiecare dintre noi,n-are rost sa cadem in ridicol! Oare gradina de unde sunt alesi acesti reporteri,este chiar asa saraca?

Ultima moda de om de presa,este vanatorul de poze si postari  pe facebook!Adica de ce sa te obosesti sa te rogi de cineva sa-ti dea interviu,trebuie doar sa stai cu ochii beliti pe monitor si sa dai clickuri rapide,sa nu ti-o ia altul inainte.

Mama ei de meserie!

Cinste adevaratilor oameni de presa!